#

Juriu

Întâlnește consiliul nostru de stil

Cei mai stylish oameni din lumea modei iți vor evalua creațiile. Juriul #fashionFANatic este alcătuit din redactori, bloggeri, stiliști și specialiști cu experiență, așa că pregătește-te de o jurizare la cel mai înalt nivel.

Jurații de anul acesta sunt:

  • Laura Călin – V for Vintage
  • Rovena Andrei – Fashion Stylist, Stylist Alist Magazine
  • Cosmin Gogu – Photographer
  • Diana-Florina Cosmin – Lifestyle Jurnalist
  • Silvia Cristescu – Fashion Stylist
  • Adriana Matei – Style Coach
  • Loredana Chelba – Fashion Blogger
  • Roxana Magopeț – Marketing and PR Manager
  • Emilia Tudoran – Designer IE
  • Iulia Ghenea – Designer IE

Invită-ți prietenii să te susțină!

Opinia publicului va conta în procent de 40% în alegerea designerului câștigător, prin urmare sună-ți prietenii și strânge cât mai multe voturi pentru colecția ta.

Laura Călin / V for Vintage

Inițiatoarea si organizatoarea proiectului V for Vintage și a platformei vforvintage.ro. V for Vintage promovează de peste 9 ani designul românesc contemporan. În cele 19 ediții organizate până în prezent, V for Vintage s-a poziționat ca cel mai important târg de profil de pe piața din România care a lansat și promovat zeci de designeri români. VforVintage.ro este platforma care susține comunicarea între designul românesc, vintage și public. Un mijloc prin care cei de la V for vintage susțin industriile creative și adevăratele valori aducând în lumina reflectoarelor Universitățile de Design și Arte.

Rovena Andrei / Fashion Stylist, Stylist Alist Magazine

Este un stilist cu o experiență de peste 12 ani în modă și publicitate. A fost fashion editor pentru Bolero, a semnat pictoriale în revista Tabu, Unica sau Săptămâna Financiară. A colaborat la realizarea a numeroase spoturi sau vizualuri pentru unele dintre cele mai importante branduri din România și India. Susține workshop-uri de stil personal pentru mame și viitoare mame și o puteți găsi pe blogul stylishmom.ro.

Cosmin Gogu / Photographer

Cosmin Gogu și-a inceput cariera de fotograf în 1998, a absolvit secția de Pictură a Universității Naționale de Arte, București. A început cu Playboy si Madame Figaro, dar a colaborat și colaborează cu cele mai importante agenții de publicitate din România, câstigand numeroase distincții.

“Pictura și fotografia sunt elemente care se îmbină perfect. Îmi place să creez povești, spații atemporale care să dea senzația că totul este posibil și care sa imortalizeze acea idee pe care am vrut să o materializez. Am început cu desenul, am continuat cu pictura și am ajuns să ma împlinesc cu fotografia. Sunt în în căutarea unei lumi fantastice, de poveste, imaginarul este dimensiunea cu care lucrez. Câutarile mele mă duc într-un univers fantastic, adeseori fantasmagoric, poate. Esențial este faptul că fac ceea ce-mi place și ceea ce ma inspiră.”

Diana-Florina Cosmin / Lifestyle Jurnalist

Este jurnalist de lifestyle cu peste 15 ani de experiență. Timp de 8 ani a fost redactor-șef al revistelor „Forbes Life” și „Up by Forbes”, iar de 2 ani are site-ul de lifestyle „Fine Society”, unde scrie despre tot ce-i fin și fain.

Este globetrotter, trăiește între doua avioane și încearcă să descopere cât mai mulți oameni interesanți cu povești demne de dat mai departe. Din Romania sau din orice alt colț de lume.

Silvia Cristescu / Fashion Stylist

Silvia Cristescu a studiat Istoria Artei la Universitatea din București și La Sorbonne – Paris IV în Paris, dar s-ar reîntors la adevărata ei pasiune și a devenit fashion stylist. A colaborat cu THE ONE și a fost fashion editor la VIVA!, iar acum lucrează ca freelance stylist și se implică în proiecte ale artiștilor pop, designerilor și brandurilor de fashion. Stilul ei este un mix între minimalismul atemporal și trendurile sezoniere, cu o nuanță retro edgy. Sursa ei constantă de inspirație și stilul care îi influențează majoritatea proiectelor este cel parizian.

Adriana Matei / Style Coach

Om de comunicare și consultant de imagine, a lucrat ca fashion PR pentru diverși designeri români (Rhea Costa, Marie Ollie), iar de 2 ani manageriază propriul blog de modă Hypewit.com și predă workshop-uri de stil. Participă cu regularitate la Săptămânile Modei de la Paris, Londra, New York, luând parte la show-urile unor case și designeri celebri: DIOR, John Galliano, Roland Mouret, Christian Louboutin, Zuhair Murad, Carolina Herrera, Cesare Paciotti etc. și la evenimentele și cursurile ținute de revista VOGUE Marea Britanie (workshop-uri de stil ținute de designeri precum Alessandro Michele - GUCCI, Dolce&Gabbana, Isabel Marant, Jean Paul Gaultier). Stilul original și combinațiile neașteptate o fac ținta fotografilor, apărând pe site-urile Vogue Marea Britanie, Vogue Germania, Vogue Spania, The Guardian și în paginile revistelor locale Forbes, Glamour sau Unica.

Loredana Chelba / Fashion Blogger

Loredana Chelba are două mari pasiuni: publicitatea și moda. În 2013 își materializează pasiunea pentru "moda altfel" și pentru femeia secolului XXI, cea care are capacitatea de a le face pe toate în viață, cu eleganță, prin blogul Vitejie pe Tocuri. Moda altfel este moda trăită prin ochii ei, o femeie cu o pasiune, o femeie care mai și greșește, o femeie reală, nephotoshopată, care are însă o miză: originalitatea.

Roxana Magopeț / Marketing and PR Manager

Creativă, puternică și mereu conectată la schimbările din jur, Roxana conduce departamentul de marketing și PR al liderului în servicii de curierat din România, FAN Courier. Briefing, deadlines, to do și agenda planning sunt cuvintele cheie pe care le găsim în inboxul Roxanei de zi cu zi. Coordonează strategiile de marketing în colaborare cu agențiile de comunicare și advertising ale companiei și se implică activ în viața antreprenoriilor, fiind prezentă în cadrul conferințelor din categorie, unde contribuie cu know how despre industria de curierat, inspirându-i astfel pe cei din jur. Printre cele mai importante proiecte dezvoltate împreună cu echipa FAN Courier se numără dublarea punctelor de predare și primire a coletelor în București și dezvoltarea inițiativei de sustinere a spiritului antreprenorial și de promovare a următoarei generații de fashion designeri: fashionFANatic.

Emilia Tudoran / Designer IE

A studiat moda la Universitatea de Arte din București și este designer la IE Clothing alături de Iulia Ghenea. IE este un brand apărut din dorința de a reda una din frumusețile incontestabile autohtone și anume portul tradițional românesc. Designul pieselor cucerește prin elegantă, prin felul în care flatează formele feminine, dar în acelasi timp și prin avangardism.

Iulia Ghenea / Designer IE

A studiat moda la Universitatea de Arte din București, Lucrează de 6 ani în industria de fashion, iar de 3 este designer la IE Clothing împreuna cu Emilia Tudoran. Un brand 100% românesc, apărut din dorința de a ține în viață o identitate de care putem să fim pe deplin mândri. IA este ridicată la rang de regină în colecțiile lor, așa cum de altfel îi șade bine acestei piese vestimentare. Reinterpretată, dar fără să își piardă din autenticitate, IA devine pentru ele un univers fascinant.